Pare incredibil că un labrador cuminte, un simbol al fericirii în familie, se poate transforma într-un distrugător capabil să își scrâșnească dinții pe beton atunci când este singur.
Dar acestea sunt poveștile care apar în mod regulat pe forumuri ale proprietarilor disperați, care se confruntă nu cu răul, ci cu o tulburare neurologică gravă – tulburarea obsesiv-compulsivă, relatează corespondentul .
Acest diagnostic bântuie din ce în ce mai mult câinii a căror genetică a fost drastic remodelată de oameni în scopuri înguste, uneori hipertrofiate. Cercetările arată că unele linii de labradori, selectate timp de decenii nu numai pentru aspectul lor, ci și pentru motivația lor alimentară ultra-înaltă, s-au rătăcit.
Setea de a mânca și de a purta ceva în gură, utilă pentru oferirea vânatului, în condițiile unui apartament urban este lipsită de o ieșire naturală și pervertită. Câinele începe să caute cel mai nepotrivit obiect înlocuitor – tencuială, cărămizi, propria coadă.
Acest comportament este ritualic și nefuncțional: câinele nu mestecă peretele pentru a face o mișcare sau pentru a mânca ceva, ci o face în transă, salivează și nu răspunde la strigăte. Nu este vorba de răsfăț, ci de o adevărată furtună mentală, comparabilă cu un atac de panică la om, care nu poate fi oprită prin voință.
Proprietarul, la vederea unui colț mestecat, reacționează adesea cu furie, fără să realizeze că animalul său de companie este la fel de neajutorat în acel moment ca o persoană în timpul unui atac de migrenă. Neurologii și geneticienii veterinari au început să tragă un semnal de alarmă, observând că problema este mai degrabă medicală decât educațională.
Scanările cerebrale ale acestor câini arată o activitate anormală în anumite zone, iar pedigriurile lor arată adesea porecle ancestrale repetate, indicând consangvinitatea și fixarea unei gene defectuoase. Am creat un câine cu un caracter perfect, dar am uitat să testăm puterea sistemului său nervos.
Tratamentul aici este întotdeauna un complex de artilerie grea. Pe lângă îmbogățirea radicală a mediului și terapia comportamentală, sunt adesea necesare medicamente psihotrope serioase – antidepresive sau anxiolitice pentru a stabiliza chimia creierului.
Fără aceasta, chiar și cele mai lungi plimbări și tonele de jucării sunt neputincioase, deoarece cauza se află mai adânc decât mintea. Crescătorii responsabili, confruntați cu această situație, încep să își schimbe abordarea prin eliminarea din reproducție a reproducătorilor hiperexcitabili, dar acest proces este mai lent decât răspândirea modei pentru această rasă.
Cumpărând un cățeluș drăguț, puțini oameni se întreabă despre sănătatea mintală a bunicilor săi, iar apoi plătesc pentru ani de luptă cu un inamic invizibil. Experiența de a interacționa cu un astfel de câine lasă un sentiment de neputință și vinovăție.
Îl vezi pe prietenul tău care dădea din coadă cu o clipă în urmă cum îngheață brusc, privirea devenindu-i sticloasă și eterică înainte de a se năpusti din nou asupra unei plinte care a fost deja ciobită. Este o priveliște care rupe ideea de câine ca fiind o creatură simplă.
Concluzia principală este amară: uneori, dragostea noastră pentru o anumită imagine, pentru companionul perfect, ne face să violăm natura. Iar Labrador Destroyer nu este un monstru, ci o victimă a acestei pasiuni, o amintire vie a faptului că în spatele calității fiecărei rase există un echilibru delicat care este atât de ușor distrus de o mișcare greșită de creștere.
Ne-am dorit o dispoziție însorită, dar cu ea am cumpărat o umbră – un psihic fragil care se poate fisura în orice moment.
Citește și
- De ce o pisică are nevoie de o fortăreață pe un dulap: cum o simplă casă din carton te salvează de la spital
- Cum să găsești o boală fantomă: de ce medicii veterinari petrec ani de zile tratând infecții inexistente
