Plimbând un Jack Russell printr-o curte asfaltată, rareori ne gândim că ținem în lesă un vânător adevărat, ai cărui strămoși urmăresc vulpile în vizuinile lor de secole.
Corpul, mintea și instinctele sale sunt perfecționate pe un teren foarte diferit, sălbatic, iar mediul urban cu suprafețele sale plate, liniile drepte și inhibițiile sale devine pentru el o sursă de disonanță cognitivă constantă și epuizantă, potrivit unui corespondent .
Modelul înnăscut de comportament al terrierului – miros, urmărește, sapă, apucă – este întrerupt la fiecare pas în oraș. Lesa oprește urmărirea, asfaltul nu cedează în fața ghearelor, iar în loc de pradă sub un tufiș strălucește un ambalaj aruncat.
Un sistem nervos programat să completeze ciclul „vânătoare – succes” este în mod constant contracarat, producând hormoni de stres fără nicio descărcare ulterioară. Este ca și cum ai porni motorul la turații înalte și nu ai merge nicăieri.
Câinele începe să caute singur o ieșire, iar acest lucru se traduce adesea prin ceea ce noi numim „comportament rău”: latră fără motiv, sapă podeaua, aleargă după biciclete sau își linge compulsiv labele. Creierul său, privat de volumul său natural de muncă, creează sarcini de substituție, iar aceste sarcini sunt distructive pentru viața noastră împreună.
O certăm pentru că este dăunătoare, fără să vedem rădăcina – o dorință existențială pentru lucrul real. Rasele crescute pentru o muncă dificilă specifică suferă în mod special: ciobănești, vânători, rase de călărie.
Inteligența lor necesită nu doar activitate, ci o activitate semnificativă, rezolvarea problemelor. O plimbare pe un drum drept pentru un Border Collie este o tortură prin plictiseală, creierul său tânjește să calculeze traiectorii, să controleze mișcarea, să pască.
Fără acest lucru, el începe să „păstorească” copii sau roți de mașină, ducând stăpânii săi la o frenezie albă. Salvarea nu constă în creșterea încărcăturii, ci în schimbarea calității acesteia.
Exercițiile de căutare, munca pe poteci, coursing (imitarea urmăririi unui iepure mecanic), chiar și cele mai simple sarcini, cum ar fi căutarea de bunătăți ascunse în iarbă, oferă creierului hrana foarte necesară. Un câine nu trebuie să alerge, ci să gândească, să analizeze, să ia decizii – acest lucru îl epuizează mult mai eficient decât zece kilometri de tropăit.
O experiență personală cu câinele meu, un amestec de mai multe rase active, a fost o revelație. Alergările lungi nu au făcut decât să o facă mai dură, dar nu mai calmă.
Un joc simplu a schimbat totul: înainte de o plimbare am început să ascund câteva bucăți de mâncare în apartament. I-a luat aproximativ douăzeci de minute să le găsească, iar după aceea a fost vizibil mai calmă când a ieșit afară, cu ochii concentrați și nu frenetici.
Experții în îmbogățirea mediului sfătuiesc în primul rând să se elimine hrănirea din bol. Câinele ar trebui să-și „aducă” întreaga hrană zilnică: din bile de puzzle cu mâncare, împrăștiate pe gazon, ascunse în prosoape răsucite.
Acest lucru îi dă înapoi agenție – sentimentul că este influentă în obținerea resursei de către ea însăși, în loc să aștepte pasiv o pomană. Orașul nu este o închisoare dacă suntem dispuși să fim interpreți și ghizi pentru animalele noastre de companie.
Sarcina noastră este să descifrăm codul lor natural și să creăm insule de activități inteligibile și dezirabile pentru ei în jungla de beton. Și atunci entuziasmul vânătoresc își va găsi un debușeu nu în lătratul anxios la lift, ci într-o goană veselă după o jucărie în parc, iar instinctul de turmă – nu în agățarea de pantalonii trecătorilor, ci în asamblarea abilă a unei piramide de cupe în agilitate.
Acest lucru nu necesită forță, ci imaginație, dar tocmai această imaginație devine cheia sănătății mintale a unei ființe care ne-a încredințat viața sa, dar nu poate explica cât de înghesuit este în ea.
Citește și
- De ce Labradorul tău roade pereții: o defalcare neurologică a unei rase pe care oamenii au răsfățat-o
- De ce o pisică are nevoie de o fortăreață pe dulap: cum o simplă căsuță de carton o salvează de la spital
