O despărțire nu este o înfrângere, ci o operație chirurgicală complexă de separare a două vieți odată unite.
Iar de cât de curată și profesionistă va fi efectuată, depinde dacă în urma ei vor rămâne răni și cicatrici care nu se vindecă sau două persoane sănătoase, independente, capabile să meargă mai departe, relatează corespondentul .
A pleca omenește este o abilitate care nu se învață la școală, dar care determină bagajul cu care vei intra într-un nou capitol al vieții tale. Prima și cea mai importantă regulă este claritatea și onestitatea, în primul rând cu tine însuți.
Pixabay
Înainte de a anunța decizia partenerului, trebuie să vă confirmați definitiv în ea. Despărțirea ca o manipulare, o modalitate de a provoca gelozie sau de a obține mai multă atenție este un terorism psihologic care îi paralizează pe amândoi.
Decizia trebuie să fie una echilibrată, luată într-o stare de calm, nu în culmea certurilor sau a resentimentelor. Dacă există încă îndoieli în interior, poate că relația merită încă să încerce să fie salvată, dar cu ajutorul unui profesionist mai degrabă decât cu ultimatumuri distructive.
Alegerea momentului și a locului nu este o formalitate, ci un act de respect pentru istoria comună. Nu trebuie să organizați o conversație pe fugă, într-un loc aglomerat, în ajunul unui eveniment important pentru partenerul dvs. sau prin corespondență.
Un mesaj rece în messenger sau o postare publică este o lovitură lașă și crudă care va lăsa un sentiment de trădare pentru o lungă perioadă de timp. Este mai bine să alegeți un mediu neutru, calm, unde puteți vorbi fără martori și unde fiecare are spațiul necesar pentru a trăi primele emoții, cele mai acute.
Într-o conversație, este important să vorbiți la persoana întâi, despre sentimentele și nevoile dumneavoastră, mai degrabă decât să aruncați un act acuzator asupra partenerului dumneavoastră. Fraze precum „Simt că ne-am epuizat resursele”, „Am nevoie să merg într-o altă direcție” sună mai blând decât „Nu mă apreciezi, ai stricat totul”.
Sarcina dvs. nu este să înjosiți sau să dovediți un punct de vedere, ci să transmiteți inevitabilitatea deciziei. Evitați frazele vagi „hai să luăm o pauză” sau „hai să trăim separat” – acestea lasă speranțe false și prelungesc agonia.
Fiți pregătit pentru orice reacție – lacrimi, furie, șoc, încercări de negociere. Rolul tău aici nu este să fii salvator sau judecător, ci să menții fermitatea și limitele.
Nu puteți ceda rugăminților „hai să mai încercăm o dată” dacă decizia este definitivă. Mila este cel mai prost consilier în acest moment.
Dar puteți și trebuie să vă exprimați recunoștința pentru lucrurile bune dintre voi, să recunoașteți valoarea experienței comune. Aceasta nu este ipocrizie, ci umanitate, care vă va permite să priviți înapoi mai târziu fără ură.
După conversația finală vine cea mai importantă etapă – crearea unei distanțe clare. A continua să „fiți prieteni” deodată, să urmăriți viața celuilalt pe rețelele sociale, să vă întâlniți „doar pentru a discuta” – înseamnă a nu lăsa rănile să se vindece.
Este nevoie de o perioadă de „carantină informațională” completă pentru ca psihicul să proceseze pierderea și să înceapă să construiască noi căi neuronale fără legătură cu fostul partener. Nu este abuz, este igienă.
La fel de important este să renunțați la autotorturarea de a analiza la nesfârșit „ce-ar fi fost dacă aș fi…”. Trecutul nu poate fi schimbat, iar energia cheltuită cu analizarea scenariilor alternative este consumată din prezent și viitor.
Acceptați faptul că amândoi sunteți întotdeauna vinovați într-o relație, dar sunteți, de asemenea, singurul responsabil pentru fericirea dumneavoastră mai departe. Permiteți-vă să trăiți durerea fără să fugiți de ea spre muncă sau noi iubiri, dar și fără să vă blocați intenționat în ea.
O concluzie demnă este atunci când, privind în urmă, nu vezi un câmp de luptă presărat cu cioburi de recriminări reciproce, ci un capitol încheiat din biografia ta. Trist, poate, dar încheiat.
Nu arzi podurile, ci le desființezi cu grijă, lăsând pe malul râului doi oameni liberi care au mers odată împreună, dar care acum sunt gata să se despartă. Și nu există nicio tragedie în asta – există doar cursul natural al vieții, care, dacă este tratat cu respect, poate deveni nu sfârșitul, ci începutul unei căi noi, mai realizate pentru toată lumea.
Citește și
- De ce ne agățăm de relațiile care ne distrug: psihologia victimei și magia speranței
- Ce să faci dacă iubirea a devenit ca sevrajul: neurochimia dependenței și cum să ieși din cercul vicios
