Prima trădare pentru multe cupluri devine nu sfârșitul, ci un abis teribil, dar de depășit.
Se depun eforturi incredibile: lacrimi, conversații interminabile, terapie, lucrul asupra greșelilor, relatează corespondentul .
Încrederea, fragilă ca o pânză de păianjen, începe să se reconstruiască încet. Și tocmai când pare că ce a fost mai rău a trecut, apare o a doua trădare. Și aici aproape că nu există excepții – finalul este previzibil și nemilos.
Pixabay
De ce există o a doua șansă și aproape niciodată o a treia? Răspunsul nu se află în domeniul logicii, ci în psihologia încrederii.
Prima trădare este percepută ca o greșeală monstruoasă, un eșec al sistemului, care poate fi corectat, deși dureros. Partea vătămată își asumă adesea o parte din vină: „Nu am fost suficient de atent”, „Ne-am îndepărtat”.
Există iluzia că, prin abordarea cauzelor, poate fi prevenită o recidivă. Recuperarea devine un proiect comun care, temporar, poate chiar uni.
A doua infidelitate nu mai este o greșeală, ci o alegere și un sistem conștient. Ea dovedește fără milă că toate eforturile de a „repara” relația au fost în zadar.
Ea știrbește nu numai încrederea în partener, ci și încrederea în propria percepție a realității, în capacitatea ta de a schimba ceva. Dacă după prima trădare ați spus: „A greșit”, după a doua spuneți cu amărăciune: „El este așa. Și nu se va schimba niciodată”.
Prima dată este o rană. A doua oară este cicatrizarea rănii vechi, care este de trei ori mai dureroasă.
Durerii fizice a trădării i se adaugă rușinea pentru propria naivitate, pentru că a crezut în promisiuni și a mai dat o șansă. Acest sentiment de a fi fost păcălit este adesea chiar mai dureros decât durerea infidelității în sine.
Experții observă că, după a doua infidelitate, se activează un puternic mecanism psihologic de autoapărare. Creierul acceptă în cele din urmă evidența: această sursă este periculoasă și imprevizibilă.
A rămâne în continuare lângă el este egal cu autodistrugerea. Încrederea care a fost reconstruită bucată cu bucată se prăbușește în cele din urmă și este imposibil să o reasamblezi – nu există nimic din care să o construiești.
Uneori nu mândria se află în spatele incapacității de a ierta a doua oară, ci epuizarea de bază. Este nevoie de toată forța mentală pentru a-și reveni după prima lovitură.
Când urmează cea de-a doua, pur și simplu nu mai există resurse pentru a parcurge din nou întregul drum infernal – durere, negocieri, terapie, viață într-o stare suspendată. Corpul alege instinctiv cea mai ușoară cale de supraviețuire – fuga.
Aceasta nu înseamnă că a doua șansă este lipsită de sens. Ele sunt necesare pentru a testa o ipoteză. Prima infidelitate ridică întrebarea: „Este această persoană capabilă de fidelitate?” Munca în relații constă în găsirea răspunsului.
A doua trădare dă răspunsul definitiv și irevocabil. Iar prin refuzul de a ierta din nou, bărbatul nu își apără mândria, ci rămășițele sănătății sale mintale și dreptul său la securitate de bază în relație. El alege nu răzbunarea, ci viața.
Citește și
- Cum pandemia ne-a schimbat relațiile pentru totdeauna: testul de stres care i-a divorțat pe unii și i-a salvat pe alții
- Ce să faci dacă partenerul tău este obsedat de aspectul tău: cum narcisismul corporal distruge intimitatea
